Revolta autorului

Am inceput sa scriu blogul asta din cel mai altruist motiv ce putea exista, s-a vrut a fi doar despre iudaism, postari ce sa nu reflecte ce simt eu sau parerea mea.

In tot acest timp am asteptat un mic semn..ca cineva undeva "respira" cand citeste ( a se citi traieste),ceva "uman" ,ca statistici ,grafice si analize cand a intrat cine a intrat de ce si cat a stat si de cate ori a clipit am primit cat sa umplu o biblioteca.

Acel feed-back nu l-am primit niciodata si deja incep sa ma simt bine in ipostaza de a vorbi cu peretii, vantul si alte elemente ale naturii :)
Si pentru ca sunt doar eu si peretii, din cand in cand cate un ratacit care pica pe blogul asta mai rau ca musca in lapte...am sa imi atribui puterea de a scrie ce "imi tuna", chit ca nu are legatura cu iudaismul.

Si pentru ca azi schimbam macazul...sa o facem in stil mare.

Azi, dalet beiyar,este Ziua Comemorarii Soldatilor , sirena a sunat, lumea s-a oprit in loc.
E un moment unic sa fi intr-o multime, forfota, voci, tipete, claxoane, ca doar e orient si nu ne incurcam cu una cu doua...si dintr-o data liniste, lumea incremeneste..timpul se opreste in loc..doar sirena se mai aude...si cateodata daca ai ghinion vezi si cate un arab care merge linistit printre statuile vii.
Cu niste ani in urma...ii observam si ce ganduri "ortodoxe" imi treceau prin minte...

Acum poate am crescut, poate fac si eu parte din marea de statui de piatra, pe care primul sunet al sirenei ii arunca in trecut...intr-un timp in care unii prieteni, copii pe care ii stii de cand faceau prostii, erau vii. Desi nu au trecut decat cativa ani,au crescut ,s-au mai cumintit sau nu..dar au intrat in armata...si unii atata de mandrii erau de uniforma ,de prietenii din baza, de viata de soldat...si a mai trecut un pic si...au intrat in Liban, sa apere tara...sau poate au mers in colonii...unii nu s-au mai intors.
Copii de 18 ani, atatea vise si sperante, atata sete de viata...